Tiberiu Albu
07.03.2026

Când se plantează usturoiul primăvara: Metodă testată

👁️ 262 ⏱️ 6 min. 💬 0 comentarii

În fiecare primăvară, în momentul în care condițiile de mediu se întrunesc, mă apuc de plantat usturoiul. Nu folosesc un calendar standard, așa cum fac cei mai mulți dintre grădinari, pentru că clima în țara noastră este în schimbare.

Momentul propice pentru plantarea usturoiului nu este când trece iarna și nici în luna martie, ci atunci când indicatorii de mediu o permit. A planta atunci când spune calendarul poate aduce numeroase riscuri, cel mai mare fiind producția slabă de usturoi.

În acest ghid informativ, vei descoperi care sunt indicatorii de mediu care permit plantarea și care este momentul optim. Dacă ai observat în anii precedenți că ai avut căței mici de usturoi, înseamnă că ai făcut ceva greșit.

Factorul decisiv: Temperatura solului

Îmi aduc aminte că în urmă cu mulți ani, iernile erau mult mai grele. Zăpada se topea foarte greu și lucrările de primăvară începeau mult mai târziu. Bunicii plantau usturoiul la sfârșitul lunii martie. Vremurile s-au schimbat și în zilele noastre primăvara ori vine mai devreme, ori zilele călduroase sunt urmate de zile geroase.

Pornind de la această realitate, a trebuit să renunț la un calendar fix de plantare și am ales să mă iau după factorii de mediu. Cel mai important factor de mediu este temperatura solului.

  • Temperatura optimă: Temperatura optimă a solului, când se poate planta usturoiul primăvara, este de 0-5 grade Celsius.

Temperatura solului se va măsura cu un termometru special de sol, care se înfige în pământ la o adâncime de 5 cm. Când această temperatură optimă se înregistrează, atunci știi că a venit vremea plantării usturoiului.

Dacă ratezi acest moment optim și temperatura solului crește la peste 5 grade Celsius, usturoiul nu va mai avea timp să se dezvolte optim și va dezvolta frunze foarte înalte, iar bulbii din pământ nu se vor dezvolta. Vor fi foarte mici și firavi.

Perioadele când trebuie să măsori temperatura solul în funcție de zonă

RegiuneInterval calendaristic estimativ
Nord (Maramureș, Suceava, Botoșani)15 – 30 martie
Centru (Brașov, Harghita, Covasna)20 martie – 5 aprilie
Nord-Vest (Cluj, Sălaj, Bihor)10 – 25 martie
Nord-Est (Iași, Vaslui, Neamț)10 – 25 martie
Vest (Timiș, Arad, Caraș-Severin)1 – 20 martie
Sud (Teleorman, Giurgiu, Călărași)20 februarie – 10 martie
Sud-Vest (Dolj, Olt, Mehedinți)25 februarie – 10 martie
Sud-Est (Constanța, Brăila, Galați)1 – 15 martie
Subcarpați (Argeș, Prahova, Buzău)10 – 25 martie

Aceste perioade sunt estimative, cel mai bine este să măsori temperatura solului atunci când începe primăvara, așa cum fac și eu.

Indicatorii vizuali

Dacă nu ai cu ce să măsori temperatura solului, există și o serie de indicatori vizuali care îți arată că usturoiul trebuie plantat foarte repede.

  • Pământul lucrabil: Atunci când pământul este lucrabil, adică se poate săpa fără ca pământul să se lipească de cazma, înseamnă că usturoiul se poate planta. Acest indicator diferă de la zonă la zonă și în funcție de stratul de zăpadă.
  • Plante indicatori: În zona de sud-est, cei mai buni indicatori sunt ghioceii. Atunci când aceștia încep să apară, usturoiul se plantează în grădină.

Usturoiul are nevoie de temperaturi scăzute pentru a se dezvolta în voie. Nu rata momentul optim de plantare pentru că nu se va dezvolta conform standardelor.

Pregătirea corectă a materialului săditor și a solului

Pregătirea corectă a materialului săditor și a solului

Materialul săditor, adică cățeii, sunt foarte importanți pentru o producție bună.

Bulbii se pot cumpăra de la magazine de specialitate sau se pot folosi cei dintr-o recoltă precedentă. Iată cele mai importante reguli:

  • Doar cățeii exteriori și cei mai mari se folosesc pentru plantare. Cei mici se vor opri pentru consum.
  • Cu 2 săptămâni înainte de plantare, cățeii se vor băga la frigider pentru vernalizare. Fiind la frig, usturoiul primește semnalul că trebuie să se pregătească pentru un nou sezon. Temperatura din frigider trebuie să fie de 4 grade Celsius.
  • După ce este scos de la frigider, usturoiul trebuie plantat imediat.
  • Nu se păstrează cățeii la căldură.
  • Usturoiul nu se desface din bulb de toamna în căței, pentru că există posibilitatea de uscare.

Cum se plantează usturoiul primăvara

În cele două săptămâni în care usturoiul este ținut la frig, se va pregăti terenul de plantare. Se sapă în adâncime pentru ca apa să nu băltească pe teren.

Atunci când condițiile de mediu se întrunesc și totul este pregătit, începe plantarea. Trebuie să respecți distanțele de plantare pentru ca cățeii să se dezvolte în bulbi mari și sănătoși. Iată care sunt acestea:

  • Distanța dintre căței trebuie să fie 10-15 cm, eu îi plantez la 15 distanță.
  • Distanța dintre rânduri recomandată este 25-30 cm, eu plantez rândurile la o distanță de 25 cm.
  • Adâncimea la care se plantează cățelul de usturoi trebuie să fie de 5 cm, nu mai adânc, pentru că nu se va dezvolta foarte bine.

Concluzie și acțiune

Plantarea usturoiului se face în momentul în care temperatura solului nu depășește 5 grade Celsius. Usturoiul preferă și are nevoie de temperaturi scăzute pentru a se dezvolta cel mai bine.

Dacă preferi usturoi verde sau de frunze, atunci îl poți planta în orice moment al primăverii și nu trebuie să mai ții cont de aceste reguli.

Dacă dorești să ai o cultură bogată de usturoi pentru toamnă, respectă regulile condițiilor de mediu și astfel nu vei mai cumpăra niciodată usturoi de la magazin.

Ține minte doi factori foarte importanți: temperatura solului și factorii vizuali. În rest, se poate spune că plantarea usturoiului de primăvară este un lucru foarte ușor. Spor la grădinărit!

3 resurse
  1. Low-temperature Storage of Garlic for Spring Planting
  2. Sustainable Market Farming
  3. How to Vernalize Garlic for Success in Warmer Growing Zones

Comentarii